Salutare dragi colecţionari
Cred că în copilărie toţi ne dorim să colecţionăm ceva. Probabil că primul pas spre nevoia de a colecţiona îl facem cu prima jucărie primită. Orice fetiţă îşi doreşte cât mai multe păpuşi şi orice băieţel vrea să aibă toate maşinuţele posibile. Eu recunosc că mi-am dorit de mică să pot colecţiona ceva. Nu eram axată pe ceva anume. Atunci erau foarte bune ambalajele de bomboane şi ciocolată. Bineînţeles cele româneşti păreau banale, dar eu credeam cu tărie că nu s-ar putea numi colecţie dacă nu le includeau şi pe ele. Despre cele sârbeşti sau ruseşti , ce să mai spun ?!
Pe vremea copilăriei mele era la modă să ai clasoare cu cât mai multe timbre. Din nefericire am fost un copil prea timid ca să îndrăznesc să cer bani pentru timbre. Am reuşit să cumpăr singură câteva, dar nu mi-au satisfăcut nici pe departe dorinţa mea de colecţionar. Le am şi acum. Cei care nu sunt colecţionari poate nu o să înţeleagă; cea mai mare frustrare a fost că nu aveam un clasor în care să le pot expune. Nu conta că erau puţine şi puţin valoroase, era colecţia mea şi din punctul meu de vedere meritau şi ele un clasor. Eram supărată când vedeam copii cu clasoare minunate cumpărate de părinţi, însă ei copiii nu le apreciau deloc. Mult mai târziu am înţeles că unii părinţi încercau doar să fie la modă iar alţii erai ei înşişi colecţionari poate fără să ştie.
Acum în sfârşit pot spune că am început să am o colecţie. O colecţie de păpuşi de porţelan. Spun că am început pentru că asta înseamnă bucuria şi chinul în acelaşi timp de a fi colecţionar : mereu mai ai ceva de adăugat colecţiei tale. Păpuşile sunt de la editura DeAgostini şi sunt îmbrăcate în haine de epocă. Ce epocă şi ce zonă ? Dacă o să reuşesc să aflu şi asta o să fiu cu adevărat fericită. Dar cine ştie, poate chiar unul dintre voi cunoaşte istoria hainelor şi o să mă facă şi pe mine fericită.
Până atunci încerc să vă bucur eu cu pozele păpuşilor faţă şi verso.
Fanny Price

Contesa Ellen Olenska
Contesa Ellen Olenska
Nana
Nana
Data viitoare vă spun povestea achiziţiei lor şi desigur vă fac cunoştiinţă cu alte 3 minunate "domnişoare".
Ce frumoase sunt! Asteptam cu interes si restul colectiei! Eu nu am stiut ca sunt asa de multe si am ramas doar cu 4. Despre identitatea lor mi-a lasat si mie cineva un comentariu. Am inteles ca sunt personaje din carti. Aici e comentul - sper sa functioneze linkul
RăspundețiȘtergerehttp://miniaturidecolectie.blogspot.com/2009/11/papusi-de-portelan.html#comments
Dana, Miniaturi de colectie
Din nefericire şi mie îmi lipsesc 9.Vreau să le postez treptat pentru că am observat că atunci când sunt prea multe deodată îmi obosesc ochii şi nu am răbdare să le studiez şi să mă bucur cum trebuie de ele.Şi da anonimul are dreptate : sunt celebre personaje literare.
RăspundețiȘtergereAm colectie de papusi de portelan f. vechi ,originale ,unele marcate ,pastrate in conditii bune .Le vand !
RăspundețiȘtergere